La mijlocul secolului 19 trabucurile deveniseră peste tot un lume un simbol al statutului social. Astfel numai în anul 1855, de exemplu, au fost exportate peste 356 milioane de trabucuri. În anii 1840 până în 1860 s-a început construirea unor clădiri mari şi impunătoare destinate special pentru manufacturile de trabucuri. Aşa ceva nu mai existase niciodată până atunci. Primele manufacturi au fost în 1840 „El Figaro“ şi „Manufactura – Punch“. Deja în 1844 au urmat vestitele „Manufactura Partagás“ care mai există şi azi, la scurt timp după aceea prima „Manufactura – H.Upmann“ pe Calle Carlos III, care din păcate nu s-a păstrat până azi  şi manufacturile „La Reforma” şi „La Africana”. În 1845 a fost construită fabrica „La Corona“ (care însă nu are nimic de a face cu fabrica „La Corona” din prezent) pe Calle Cuba. Nenumărate alte fabrici au urmat în această perioadă. Desigur este vorba de nume şi mărci dintre care astăzi cele mai multe nu  mai există.

Perioada de înflorire a continuat. În 1861 în Havana şi districtele înconjurătoare existau 516 manufacturi de trabucuri în care munceau în total 15.128 de oameni. 158 dintre acestea erau desemnate ca fiind manufacturi „de primă clasă”. În fiecare dintre ele lucrau mai mult 50 de muncitori care învârteau trabucurile. Marile fabrici însă aveau pe atunci peste 500 de lucrători angajaţi.

În anul 1863 conform unei hotărâri regale au fost demolate părţi din zidul oraşului care trecea deja prin mijlocul Havanei. Aşa au apărut terenuri noi cu o poziţie centrală foarte bună. Ele ofereau loc pentru palatele trabucurilor pe care prosperii producători de trabucuri vroiau să le ridice. Într-adevăr era vorba de clădiri asemănătoare unor palate care reflectau prin aceasta succesul economic ale havanelor în toată lumea. Aceste clădiri au fost ridicate aproape toate în aceeaşi perioadă, pe la 1880. Desigur aceste palate reprezintă şi o expresie a concurenţei acerbe existente între diferiţii producători de trabucuri. Palatele nu ar fi putut fi mai frumoase, mai mari şi mai impunătoare.  Printre acestea se numără şi unele clădiri care mai există şi astăzi „La Escepción“ a lui José Gener , „La Meridiana“ , „Calixto Lopez“ , „Palacio Villalba“, pe care José Suárez Murias, deţinătorul mărcii cu acelaşi nume, l-a cumpărat de la văduva marchizului de Villalba şi l-a transformat într-o manufactură pentru trabucuri , şi „Palacio Aldama“ , care printre altele era locul de producţie pentru marca La Corona.

În jurul anului 1880 se putea vorbi deja de o perioadă înfloritoare a producţiei de trabucuri. Pe atunci era important să fii amplasat într-un loc cât mai accesibil posibil: tutunul era transportat în capitală pe calea ferată. Ca urmare în această perioadă fabricile se ridicau foarte aproape unele de celelalte. De aceea această zonă relativ restrânsă din centrul Havanei (aşezată la marginea vechii Havane, Habana Vieja, de astăzi) era denumită „Habano Golden Perimeter”. Aceste palate nu erau însă numai amplasate frumos şi în locuri uşor accesibile, ci ofereau în plus condiţii optime de lucru pentru torcedores.

Adaptare dupa 5TH AVENUE