„American Dream, romanian version“
Cam astfel cred eu că s-ar putea vorbi, foarte pe scurt, despre Rolando Negoiță. Și asta nu pentru că românul, stabilit din ’90 în Statele Unite, a reușit să-și înscrie numele pe lista miliardarilor americani. Clar nu după criteriul ăsta! Ci pentru faptul că, în doar două decenii, Rolando a reușit să se impună și să-i fie recunoscută unanim valoarea în două domenii care, aparent, nu au nicio tangență: designul vestimentar și crearea de pipe. Două domenii unite însă de ideea de perfecțiune. A formei, a aspectului, a funcționalității. Iar Rolando este un perfecționist. Dar, înainte de toate, un Artist.
Sursa foto: Rolando Negoita
Ați reușit să vă impuneti foarte rapid pe o piață extrem de restrânsă, cea a pipierilor de elită, în care, de obicei, trebuie să treacă 10-20 de ani până se câștigă încrederea clienților și se clădește un nume. Care au fost elementele-cheie care au stat la baza succesului dvs. rapid? Renumele dobândit în domeniul designului a reprezentat un avantaj?
Nu cred că, la momentul intrării mele pe această piață, numele sau renumele meu în domeniul designului a fost cunoscut în lumea colecționarilor de pipe. Fără îndoială însă că experiența mea de zeci de ani de lucru cu o mare diversitate de materiale și forme, cunoașterea mea aprofundată în proiectarea funcțiilor ergonomice au constituit o bază solidă în manufacturarea pipelor de calitate. Am pornit pe acest drum cu încredere și bucurie și consider că momentul-cheie al succesului meu a fost atunci când am reușit să fuzionez aspectul tehnic și cel estetic. Majoritatea manufacturierilor de pipe din lume sunt artizani de mare calitate, dar fără o experiență stilistică, de design. Eu am venit din cu totul altă direcție. Iar pregătirea mea artistică solidă m-a ajutat să trezesc atenția și interesul pentru pipele mele în foarte scurt timp. Această nouă direcție lansată de mine a stârnit multe controverse, dar, în același timp, a devenit o sursă de inspirație și – mai repede decât am crezut – a fost asimilată de multi meșteri pipieri. Acest fenomen a contribuit la elevarea renumelui meu. A fi „copiat“ nu are o conotație negativă, dimpotrivă. Am creat un curent, un stil și, ca urmare, un număr de tineri cu pregătire în design și artă au început să facă pipe în ultimii ani.
V-ati gândit vreodată, în primii ani petrecuți în SUA, că, peste câțiva ani, vă veți dedica pasiunii dvs., crearea de pipe? Care au fost etapele, pașii acestei metamorfoze de la un designer de succes la un pipier din elita mondială?
Tranziția nu a fost bruscă, la această schimbare a contribuit un cumul de factori. Este adevărat însă că, la început, nu mi-am imaginat că există o piață a pipelor de colecție. Am descoperit-o însă cu ajutorul cluburilor de pipă din zona mea, ele m-au introdus pe această piață, practic. Fumând pipele mele, am atras atenția fumătorilor de pipă, care apoi mi-au deschis ochii în direcția pieței: show-uri, comenzi etc. Asta m-a stimulat și am început să-mi procur briar de calitate și să fac tot mai multe pipe, în paralel cu businessul de design și job-ul de la Parsons School of Design. În aceeași perioadă, m-am mutat împreuna cu familia mea din New York în New Paltz. Aici am redescoperit bucuria de a fi din nou în natură, de a savura viata liniștită. Manufacturarea pipelor a sosit, practic, ca o soluție la această tranziție.
Etapele creației
Sunteti cotat drept unul dintre cei mai avangardişti creatori de pipe la nivel mondial. Care considerati că este pipa, forma asociată automat numelui Rolando Negoiță?
Nu exista o formă, ci un stil pe care l-am introdus. Practic, îmi extind antenele creative făra preconcepții și cred că aceasta determină aspectul novator al muncii mele. Câștigarea competiției de la Butz- Chocquin a reprezentat un momen important, fiind mai mult o reafirmare a direcției propuse de mine. Totodată, articolele din revistele de specialitate au suscitat interesul unei largi audiențe.
Sursa foto: Rolando Negoita
Care sunt etapele care duc la crearea unei noi pipe – cât durează geneza formei primare, a designului final și cât durează transpunerea ei în practică?
Procesul în sine diferă de cel al majorității creatorilor de pipe. Eu pornesc totul de la desen. Tradițional, formele sunt dictate exclusiv de fibra, direcția și textura lemnului. Efortul meu este de a găsi relația optimă, de armonie dintre forma propusă de mine și lemn. Lucru dificil, pentru că lemnul are personalitatea lui. De aceea desenez foarte mult, dupa care aleg și redesenez, pe baza cerințelor dictate de lemn. Este un dialog între lemn și formă. Inspirația este un proces complex. O formă o generează pe alta. Îmi place să lucrez pe teme, de exemplu teme botanice, industriale (art deco) etc. În timp ce produc, continui să desenez, iar când termin un grup, am deja altă colecție în stadiu de schițe. Timpul de execuție poate dura de la câteva zile până la săptămâni. De obicei, lucrez grupuri de 5-6 pipe în aceeași familie de forme. În procesul de degroșare a blocului de briar trebuie să existe niște pauze în care lemnul este lăsat să se „odihnească“, ca să pot apoi avea un dialog proaspat. Poate suna puțin metafizic, dar este extrem de important acest proces de redescoperire a formei.
Din atelier
Cate pipe ajung în coș până atingeți forma și calitatea pe care le doriți?
În coș ajunge un procent destul de mare, datorită imperfecțiunilor lemnului. Anual, produc în jur de 100, 120 de pipe și, în afara comenzilor pentru diverse cluburi, ocazional fac și comenzi speciale, exclusiv din categoria mea de forme. Nu mai mult de 5-6 pipe pe an și, în general, prefer să nu reproduc forme identice.
Sursa foto: Rolando Negoita
Care a fost pipa care s-a „născut“ cel mai greu?
Uneori gradul de dificultate pe care îl concep cere o rezolvare tehnică la care trebuie să revin, s-o regândesc, s-o simplific, s-o perfecționez. Nu pot spune că unele pipe se nasc mai ușor decât altele. E muncă, dar o muncă pe care nu o simt și o gândesc ca pe un efort, o pacoste. Pentru că bucuria de a face o formă, oricât de dificilă, compensează acest efort. Și oricât de complicată ar fi o formă nu o pot califica drept cea mai dificilă. Au fost forme intricate, în care părea ca mi-am prins degetele, dar, după câteva săptămâni sau chiar luni, lemnul îți vorbește din nou și soluția devine evidentă. Să fiu mai specific: „The Blue Whale“ este o formă dificilă, pe care continui să o diversific. Este un exemplu bun pentru relația formă- material, despre cum forma se recreează pe specificul blocului de briar. Ca urmare, nu sunt două „Blue Whales“ identice. Lucrez cu mare atenție la aceste forme, pentru că le consider adevărate „signature-style“.
Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita
Ce materiale utilizați în realizarea unei pipe?
În afara briarului de cea mai bună calitate importat din Italia, care este tăiat special pentru formele mele, folosesc ebonită de calitate superioară de la o firmă germană, dar și argint, aur, titan, care sunt metalele preferate de mine pentru decorațiile de inele. De asemenea, folosesc bachelită, fildeș fosilizat, ambră, lemn exotic și, cel mai recent, rădăcină de bambus negru. Nu sunt singurul pipier care folosește aceste materiale, însă atuul meu este experiența îndelungată pe care o am în prelucrarea artistică a metalelor, cât și combinațiile mai puțin comune pe care le realizez cu aceste materiale.
Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita
V-a tentat vreodată sau chiar ați realizat modele clasice de pipă – un Billiard, un Dublin etc.?
Admir și apreciez formele clasice și, ocazional, am produs, spre mirarea clientelei. Nu este însă domeniul meu.
Aminteați de Butz-Chocquin, singurul brand – după știința mea –care se poate mândri cu o pipă făcută după modelul creat de dvs. Sunteți interesat și de alte colaborări de acest gen?
Butz-Chocquin a dorit să continue colaborarea, dar nu am găsit încă timpul necesar pe care să-l petrec la St. Claude, pentru că designul trebuie realizat pe specificul lor de producție. Există interes pentru diverse alte colaborări de acest fel, dar, pentru moment, nu este posibil, timpul fiind factorul principal.
Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita
Despre confrați și ucenici
În majoritate CV-urilor pipierilor din noua generație, aceștia recunosc, mai mult sau mai puțin explicit, influenţa pe care maeștri consacrați au exercitat-o și o exercită încă asupra lor. În cazul dvs. greu de crezut că se poate vorbi de așa ceva, dar, totuși, din elita internațională, ce pipieri apreciați în mod special?
În general, evit să studiez pipele altor meseriași, scopul fiind de a-mi păstra o percepție proaspătă asupra lucrului meu. Totuși, pot spune că îl admir pe Tom Eltang. Suntem buni prieteni. Am petrecut ceva timp și am lucrat împreună în atelierul lui din Danemarca. Aşa am putut să apreciez impecabila calitate a execuției și a vastelor lui cunoștințe în acest domeniu, Tom venind dintr-o veche tradiție de meșteri pipieri. Aș mai vrea să-l mentionez aici și pe tânărul Arita, cu care mă întâlnesc anual la Chicago. Pipele lui sunt într-adevăr deosebite și demne de admirație.
Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita
Spuneați că fiecare pipier are propriile tehnici, metode de lucru și secrete proprii. Ați primit și acceptat solicitări de a primi ucenici în atelierul dvs.?
Atelierul meu este deschis oricui vrea să vină să învețe. Am avut câțiva elevi interesați, dar, din păcate, în concepția americană ucenicia se rezumă la „quick gratification“. Adică a învăța repede și a face bani repede. Mulți dintre cei care vin abandonează după câteva săptămâni, din cauza procesului complex pe care îl implică crearea unei pipe. Încă nu am avut niciun elev care să fructifice, să finalizeze ceea ce a învățat aici.
O ultimă întrebare – cum este să fii pipier, unul din elita mondială, într-o Americă din ce în ce mai intransigentă vizavi de tot ce ține de fumat? Resimțiți, direct sau indirect, presiunea campaniilor antifumat?
Desigur că resimțim cu toții campania, mai ales în prețul tutunului. Dar observ un interes mai mare pentru pipe. N-as putea însă spune dacă fenomenul este creat de creșterea astronomică a prețului la țigări sau este un reviriment al aspectului ritualic al vieții de zi cu zi.
Sursa foto: Rolando Negoita
Rolando Negoiță: „Am început să fumez pipă în anii ’70, pe când eram student la Institutul de Arte Plastice. Fumam tutun Club și Amphora, când eram în bani, din pipe chinezești de 5 lei. Asta m-a determinat să încerc să-mi fac singur pipele“. Prima pipă făcută de Rolando Negoiță, datează din 1979. Au urmat apoi altele, din diverse esențe de lemn. În 1990, câteva dintre acestea au traversat Oceanul, însoțindu-l pe pipier în exodul său american: „Am venit cu o colecție de patru pipe făcute în România, din diverse esențe de lemn fructifer, respectiv rădăcină de măceș, care se apropie cel mai mult de briar, cireș, prun și măr“.
Sursa foto: Rolando Negoita
Tutunuri și pipe preferate – Nu am rezistat tentației de a afla ce fumează și mai ales din ce fumează un pipier de talia lui Rolando Negoiță. Nu de alta, dar în cadrul unui interviu, maestrul pipier afirma, mai în glumă, mai în serios, că nu își permite să își fumeze propriile pipe. „Evident, afirmația citată este o ironie la adresa mea. Circulă însă ideea, nu foarte departe de adevăr, că maeștrii pipieri fumează cele mai nesemnificative pipe. Bo Nordh admitea că fumează din două pipe vechi și obosite. Tom Eltang fumează dintr-o singură pipă mică, pe care, dupa ce o saturează, o aruncă și își face alta. Am observat că maeștrii pipieri au o atitudine umilă, în sensul bun al cuvântului, vizavi de acest aspect. Nici un pipier veteran nu o să se mândrească fumând o pipă high-end făcută de el, dintr-un simț al decentei. În atelier am un rack de pipe primite cadou de la prieteni, aproximativ 30 de pipe de diverse proveniențe, cu diversele lor povești, pe care le fumez ocazional. Dintre aceastea, o pipă cu valoare sentimentală deosebită este un Connoiseur feather-light, cumpărat de soția mea, Alexandra, cadou de ziua mea, la câteva luni după ce am ajuns în America. Prețul pipei era valoarea salariului ei pe o lună. Revenind la pipe însă, din când în când, îmi mai scot din lada de rebuturi un bol nefinisat și în câteva ore îl transform într-o pipă decentă. De obicei, sunt pipe cu defecte «cosmetice», dar care îmi sunt foarte dragi ca formă. Fumez cu predilecție tutunuri Virginia, Perique și Burley. Fumez mai mult în timpul procesului de creație, pentru că îmi induce o stare meditativă, de liniște și concentrare. Consider tutunurile americane ca fiind superioare. Tutunul favorit este produs de McClelland, dar fumez și tabacuri create de Hearth&Home și Cornell&Diehl. De altfel, creatorul de mixturi de la Hearth&Home a produs recent o mixtură la care am colaborat, fiind pe gustul meu, și care se cheamă «Rolando’s Own». Este un blend de virginia si perique, foarte lejer, all-day-smoke, lansat de curând pe piață.“
Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita
„A special case for several reasons is Rolando Negoita. He is not American, and, it has hardly been a year since he made his entrance into the pipe world. Indeed, of Romanian origin, and from a family of artisans, Rolando Negoita studied at the Academie des Beaux Arts in Bucharest. Due to the shortage of decent pipes, he taught himself to carve pipes from all types of wood. He then came to the United States where he became a professor of jewelry and design. At the same time he started his own workshop where he began to create jewelry, knives, clothes, accessories, and, as was to be expected, pipes. Anything can inspire this designer, from whales to walnuts, from Greek amphoras to the Bauhaus aesthetics. If there is one single pipe maker about whom we can predict with certainty that one day his pipe creations will end up in museums, it is Rolando. Elegant, sensual, fascinating, perfectly proportioned and, above all, innovative, his pipes have revolutionized the appearance of the object that is so dear to us. Yet, they do not shock or fall into the trap of being too flashy or far out in style. As for the finishes, Rolando not only produces very appealing smooth pipes that are only waxed, he is also the creator of a new rustication style, the walnut finish, that imitates the look of a walnut. Does this great designer necessarily make great smoking tools? Not to worry, as thanks to the advice of pipe makers such as Tom Eltang and Trever Talbert, Rolando’s engineering is exemplary. This is great pipe art with an immense potential. As a matter of fact, during the last Chicago Pipe Show, Rolando won the prestigious award for Best Briar Display. He’ll go far. Very far.” Erwin Van Hove, în articolul “Go West”, publicat in French Pipe Mag (sursa Pipedia.org)