Cea de a XII-a ediţia a Campionatului Naţional de Fumat Pipă a consemnat mai multe premiere. În primul rând, un nou campion naţional. Bogdan Urs, unul dintre cei mai consistenţi şi pasionaţi participanţi la competiţiile internaţionale, a reuşit să se impună cu un frumos timp de 1:43:10, urmat de Oleksandr Antonenko, cu 1:31:17 şi Victor Matei (1:29:58).
În al doilea rând, cea de a XII-a ediţie a înregistrat la start cel mai mare număr de participanţi din istoria evenimentului – nu mai puţin de 38 de participanţi, s-au întâlnit la Bucureşti, sâmbătă, 6 Aprilie 2024.
De asemenea, pentru prima dată, a fost organizată o competiţie pe echipe, pe primele trei locuri plasându-se echipele din Bucureşti (Bucureşti 1 – 3:57:16, Bucureşti 5 – 3:51:49, Bucureşti 2 – 2:11:54). La start au fost prezenţi şi 8 membri ai Pipa Club Focşani, participanţi deja „de-ai casei” la evenimentele naţionale.
Pipa de concurs a fost un paneled pot, realizat de Mr. Brog Pipes, în timp ce tutunul de concurs a fost Peterson Nightcap.
Sponsorii evenimentului au fost JPB Tabac Shops, Bróg Pipes, Tabacorama, Jos Pălăria.
Comunitatea noastră creşte şi aceste întâlniri demonstrează strânsele legături de prietenie dintre fumătorii români!