Unele pipe sunt prevăzute cu filtru. Cum inhalarea fumului din pipă nu figurează printre priorităţile piparilor şi se limitează de cele mai multe ori la a fi un rezultat nefericit al legislaţiei care ne forţează să fumăm pasiv, filtrele pipelor nu oferă prioritate atât scăderii cantităţii de gudron sau nicotină ci scăderii umidităţii şi temperaturii, respectiv prevenirii contactului cu limba al firelor de tutun, cenuşă sau jar dislocate în timpul fumării.
Majoritatea pipelor fabricate azi sunt concepute pentru filtre de 9 milimetri diametru şi aproximativ 4 centimetri lungime, care se montează în tenon. Urmează ca frecvenţă pipele fără filtru, cele cu filtru de 6 milimetri diametru şi cele cu răcitor metalic, probabil în această ordine. Cele din urmă s-au bucurat de popularitate în generaţiile anterioare, însă acum nu mai sunt considerate practice, îngreunând curăţarea pipei. Cum multe din pipele estate (care au avut anterior alţi posesori) sunt dotate cu asemenea filtre, vom începe cu descrierea acestora: O tijă metalică ieşind din muştiuc şi intrând în mortisă, care ajută la răcirea fumului datorită turbulenţelor create în aerodinamica fumului are avantajul de a lăsa umiditatea sa fie absorbită de catre materialul shankului şi dezavantajul de a împiedica trecerea periei în cazul în care pipa se înfundă cu condens sau fire de tutun. Se poate distinge între tije cilindrice şi tije ornate. În ambele cazuri putem avea de-a face cu pipe echilibrate aerodinamic, însă majoritatea tijelor al căror capăt este ornat cu o sferă sau un con vor avea o aerodinamică proastă şi se vor înfunda. Cele celelalte, cu tijă cilindrică retezată diagonal, în absenţa curburilor şi elementrlor nefinisate, îşi vor îndeplini misiunea. Recomandarea noastră este să fumaţi pentru început de două ori pipa cu elementul de răcire la locul lui, iar dacă nu sunteţi mulţumit tiraj şi de gradul de umiditate, să îl îndepărtaţi. Puteţi să uşuraţi operaţiunea şi să scădeţi riscul de crăpături ale muştiucului lăsându-l câteva ore în congelator. Metalul se va contracta mai mult decât suportul său exterior şi veţi putea smulge dispozitivul. Curăţaţi muştiucul cu o perie îmbibată în alcool după îndepărtarea răcitorului.
Pipele la care nu puteţi identifica filtru pot fi construite cu un sistem de filtrare aerodinamic, cu un buzunar de colectare a condensului sub tunelul shank-vatră. Spre deosebire de filtrele prezente fizic, acest sistem răceşte şi usucă fumul, dar păstrează riscul firelor de cenuşă pe limbă spre sfârşitul fumatei. Cum în selecţia unei pipe de obicei filtrul e un criteriu în măsura în care acesta apără limba, se va spune că pipa este dotată cu „sistem” (de filtrare aerodinamică), urmat de numele producătorului, dar va fi considerată fără filtru. O lungime adecvată şi un diametru adecvat pentru stilul fumătorului de a savura un anume tip de tutun sunt de cele mai multe ori destul de eficiente încât să facă inutile filtrele în cazul unei pipe bine executate, însă nu descurajăm folosirea lor. Au mai rămas filtrele opţionale, consumabile, care se folosesc pentru una până la trei fumate. Acestea se pot monta în tenon sau pe fundul bolului. De notat că filtrele consumabile, mai ales cele cu carbon, vor influenţa aroma fumului, mai ales în cazul latakiei, de obicei în defavoarea tutunului şi a cavendishului, de obicei în favoarea tutunului.
Cele ce se montează pe fundul bolului pot fi calote confecţionate din meerschaum, refolosibile, de cele mai multe ori din resturi presate. Acestea pot fi utilizate şi pentru a crea un fund fals într-o vatră în care tunelul de fum ajunge prea sus dacă nu sunt îndepărtate după folosire. Alte opţiuni sunt cristalele de pipa, din silicat, asemeni celor folosit în ambalarea diverselor produse care cer condiţii de umiditate cât mai scăzută. O alternativă mai ieftină dar la fel de eficientă sunt boabele de orez, preferabil cernute astfel încât pipa să nu se înfunde cu seminţe prea mici. Încă o alternativă e folosirea ultimelor fire de tutun ca filtru. Dacă acesta nu devine prea umed, poate fi fumat, altfel va fi golit. Folosirea filtrelor în vatră va duce la formarea unei turte neuniformă, necesitând folosirea în continuare a filtrelor de acest tip.
Filtrele de diametru standard sunt de obicei cilindrice. Există excepţii notabile de filtre cu formă aproximativă de prismă triunghiulară sau con, produse de anumite firme pentru pipele lor. Cele mai întâlnite sunt filtrele cu granule de carbon activ. Ele reduc neglijabil riscul neglijabil de cancer şi sunt cele mai comune. Cilindrul este din carton iar capetele sunt din plastic respectiv ceramică. Capătul din ceramică va fi îndreptat spre vatră, deoarece nu se topeşte. Urmează filtrele cu granule de meerschaum, concepute după acelaşi sistem, tijele din meerschaum sau balsa, cilindri de celuloză (hârtie sau carton) şi cilindri cu cristale de pipă. Filtrele din balsa au cea mai ridicată eficienţă în privinţa absorbţiei, gust şi miros cât se poate de neutru, însă pe piaţa românească sunt scumpe şi greu de găsit. Ele se pot confecţiona din lemn de balsa ce poate fi găsit în magazinele specializate pe bricolaj: se taie bucăţi de lungime şi diametru adecvate, astfel încât să permită fluxul de aer.
Articol de Molia