Articol de Molia
Acest articol vizează o gamă ceva mai largă de colegi, mulţi dintre ei având în prezent ceva experienţă şi un set propriu de metode de întreţinere mai mult sau mai puţin ortodoxe. Vom prezenta operaţiuni rafinate, folosite de profesionişti, cu risc relativ scăzut de a deteriora experienţa fumatei cum ar fi indepărtarea totală a turtei cu obiecte ascuţite, spălarea bolului sau alte practici care ar rezulta în efecte secundare severe.
Oferta actuală pleacă de la pipe de zeci de lei şi ajunge la pipe de mii de lei. Un set de 7 pipe confecţionat de Alfred Dunhill s-a vândut contra sumei de 60 000 de euro. Durata de viaţă a unui astfel de instrument este practic nelimitată şi mulţi pipari au în colecţii pipe care au văzut mai multă istorie decât ei. Unele din pipele care ne-au oferit mai multe ore decat putem inventaria compania lor plăcută şi-au pierdut locul de onoare.
Pentru ca fumatul pipei să ofere o experienţă cât mai plăcută pentru toate simţurile, deteriorarea firească în urma folosirii repetate poate fi remediată în peste 90% din cazuri cu una din intervenţiile descrise mai jos. În vest serviciile sunt oferite de indivizi care au făcut din asta o carieră, însă piaţa noastră emergentă nu e capabilă încă să garanteze asemenea servicii, aşa că vă împărtăşim experienţa noastră. E de la sine înţeles că actul de a fuma pipă e menit să încânte gustul şi mirosul, însă pentru ca bucuria să dureze, pipa va trebui sa fie tactil comodă, estetic mulţumitoare şi să nu lase să se audă decât suneltul ruperii firelor de tutun pe măsură ce ard. O pipă suprasolicitată, care nu îşi împarte sarcina cu câteva surori, va oferi mai puţină satisfacţie. Am explicat în capitolul trecut întreţinerea periodică sub forma curăţării cu ajutorul periilor de pipă, ştergereii vetrei în cazul meerschaumului, repausului de minim o zi între fumate şi dedicării pipei unui singur tip generic de tutunuri (virginii, englezeşti sau aromatice), dar chiar şi o pipă atent întreţinută poate deveni în timp acră, urât mirositoare, aspră, mată sau gălăgioasă.
Curăţarea muştiucului din ebonită:
Muştiucurile confecţionate din cauciuc vulcanizat se decolorează dacă sunt expuse la căldură, lumină sau umiditate şi acumulează depuneri. Remedierea acestor probleme implică inversarea unor reacţii chimice şi se invariabil foloseşte substanţe care ar deteriora bolul pipei, aşa că pe durata intreprinderii metodelor descrise în acest paragraf e obligatoriu să separaţi muştiucul prin desşurubare în sensul acelor de ceasornic (excepţie fac unele pipe ce folosesc filet metalic la această îmbinare, la care muştiucul se va desşuruba în sens trigonometric faţă de bolul pipei) şi să lucraţi doar cu acesta. Muştiucul uscat va fi montat la locul său cât mai curând prin inşurubare tot în sensul acelor de ceasornic. Deteriorarea acestui tip de muştiuc nu poate fi prevenită, însă poate fi încetinită prin lustruirea cu ulei de măsline sau, în cazul în care aveţi acces la un disc de pâslă ce poate fi reglat să se rotească sub 1000RPM, cu ceară carnauba. La viteze mai mari, temperatura va face efortul dumneavoastră inutil.
Depunerile minore şi docolorarea slabă pot fi rezolvate prin periaj cu pastă de dinţi urmată de o clătire atentă a muştiucului şi uscarea acestuia la umbră, la temperatura camerei.
Depunerile medii (care se curăţă în straturi cu unghia) şi decolorarea medie (verde închis) se rezolvă cel mai uşor cu pastă abrazivă. Se poate folosi hârtie abrazivă, însă aceasta va subţia prea mult muştiucul şi nu o recomandăm decât în cazul pipelor folosite de altă persoană, caz în care poate fi necesară şi eliminarea urmelor de dinţi adaptate fostului proprietar. Pasta abrazivă se va aplica pe muştiuc cu ajutorul unei cârpe moi. După obţinerea rezultatului dorit muştiucul va fi clătit bine şi uscat la umbră, la temperatura camerei.
Depunerile majore şi decolorarea majoră (verde deschis, galben sau bej) necesită scufundarea muştiucului în clor pentru 24 de ore, urmată de ştergerea exteriorului cu o cârpă din pâslă iar a interiorului cu perii de pipă îmbibate în alcool şi clătirea repetată cu apă. Dacă problema persistă, aplicaţi şi tratamentul cu pastă abrazivă. Muştiucul va fi apoi uscat la umbră, la temperatura camerei.
Curăţarea tunelului de fum din shank:
Acest tunel se va subţia în timp, rezultatul fiind un tiraj redus. Futacul dumneavoastră este dotat probabil cu un cui de pipă ce poate fi folosit pentru desfundarea urgentă a acestui orificiu, dar diametrul orificiului este ideal mult mai mare, între 3 şi 5 milimetri. Când ajungeţi în faţa unui patent şi a unui burghiu de diametru corespunzător, nu ezitaţi sa demontaţi muştiucurile pipelor şi sa înşurubaţi burghiul prins bine în patent atât cât aveţi siguranţa ca nu deterioraţi vatra pipei, apoi să îl smulgeţi odată cu surplusul de gudron şi cu motivele pentru care pipa protestează sonor în timpul fumării.
Subţierea turtei:
Când stratul de gudron depăşeşte 1.5-2mm, acesta ve trebui redus la 0.5-1mm, pentru a evita îngustarea vetrei şi în cazuri extreme chiar crăparea bolului. Puteţi realiza această operaţie cu reamerul din dotarea futacului dumneavoastră, dacă acesta există, sau cu şmirghel înfăşurat pe un suport solid, însă metoda cea mai prielnică aerodinamicii şi rezistenţei la ardere a pipei este folosirea unui reamer dedicat. Acestea nu se găsesc încă pe piaţa românească dar pot fi comandate online din magazinele de specialitate din afara ţării. În numărul anterior am expus un reamer semiprofesionist, cu care riscaţi să deterioraţi pipa dacă nu aveţi experienţă şi sunteţi neatenţi. Există seturi mai ieftine compuse din mâner şi 4 lame interschimbabile cu diametru fix, de 18, 20, 22 respectiv 24 milimetri, care vor fi adecvate pentru curăţarea majorităţii pipelor.
Curăţarea buzei, imperfecţiunilor aerodinamice şi împrospătarea:
Dacă intenţionaţi doar o curăţare superficială pe o pipă din lemn, puteţi folosi discuri demachiante îmbibate în aclool. Pentru o curăţare mai profundă a unei pipe estate sau a uneia ce a fost puternic abuzată, aveţi la îndemână o metodă ceva mai sofisticată, dar care dă rezultate excepţionale.
Se vor folosi pentru această procedură o retortă cu alcool şi un dop de vată. În urma curăţării, recomandăm subţierea turtei pentru îndepărtarea resturilor de bumbac rămase în bol.
Dacă nu dispuneţi de aparatură de laborator, retorta se poate improviza din orice recipient din sticlă de dimensiuni adecvate (în care să încapă 20-100 mililitri de alcool), un dop etanş pentru recipientul în care fierbeţi alcoolul, un tub din sticlă care să comunice, prin dop sau prin peretele recipientului cu interiorul în care fierbe alcoolul (pipetă, fiolă de sticlă cu ambele capete tăiate), un tub din cauciuc foarte flexibil, preferabil latex, care să facă legătura între tubul de sticlă şi muştiucul pipei şi un dispozitiv în care să fixaţi retorta deasupra flăcării (Puteţi folosi cleşte sau mânuşă pentru a ţine retorta).
Presaţi între palme un ghem de vată de bumbac de dimensiune aproximativ egală cu cea a vetrei pipei de curăţat, introduceţi ghemul în bol şi presaţi-l cu degetul. Amintim posesorilor de meerschaum că pipele lor sunt fragile! Conectaţi pipa la retortă deasupra nivelului retortei şi fierbeţi alcoolul din retortă. Recomandăm insistent folosirea unui alcool din cereale, preferabil dublurafinat. Acesta nu va lasa un miros străin în pipă.
Alcoolul se va evapora, va urca prin pipă, se va condensa pe pereţii interiori ai acesteia şi va dizolva depunerile de gudron inclusiv de pe buza pipei. Alcoolul din pipă, colorat de gudron se va scurge înapoi în retortă.
Sunt şanse ca alcoolul de pe buza pipei să se scurgă, pătând pipele din meerschaum sau cele din lemn la confecţionarea cărora s-a folosit baiţ pe bază de alcool. Pentru a evita această neplăcere păstraţi în apropiere un şerveţel cu care să absorbiţi lichidul atunci când se acumulează destul încât să riscaţi o scurgere. Cum probabil procedura vă ocupă ambele mâini, ştergerea va necesita întreruperea temporară a fierberii şi plasarea retortei pe un suport termorezistent. Dacă aveţi încredere în furtunul folosit puteţi lăsa retorta să atârne.
Monitorizaţi tactil în permanenţă temperatura shankului. Dacă aceasta devine incomodă, luaţi o pauză până când pipa se răceşte. Pe durata procedurii pipa va fi poziţionată cu muştiucul în jos şi deschiderea vetrei în sus.
Restaurarea luciului:
Dacă au devenit mate pipele din meerschaum, puteţi să le fierbeţi în ceară. Aceasta a fost procedura folosită iniţial pentru a le da luciul şi poate fi folosită din nou pentru a îl reda. Recomandăm o ceară cu punct de topire cât mai ridicat, ideal carnauba, daca nu, ceară de albine filtrată printr-o batistă şi numai în absenţa acestora parafină. Pe vremea când era disponibil spermacetti (ulei de caşalot), acesta era materialul cel mai indicat.
Introduceţi o perie în muştiuc astfel încât să ajungă în bol şi curbaţi peria la ambele capete. Această perie va funcţiona ca mâner pe durata fierberii. Îndesaţi un dop de plută în vatră având grijă să nu crăpaţi bolul. Pentru a evita efectele asupra aromei ale unor posibile scurgeri puteţi umple în prealabil bolul cu vată, urmând să scoateţi dopul şi să subţiaţi turta după fierbere.
Pipele zgâriate pot fi netezite înainte de lustruire cu hârtie abrazivă fină, de granulaţie progresiv mai mare. Recomandăm 600 apoi 1000. Se poate folosi iniţial granulaţie 400 pentru zgârieturi adânci, dar deja aveţi de luat în calcul modificări ale formei bolului invers proporţionale cu granulaţia hârtiei folosite. După finisare se va lustrui pipa cu o cârpă.
Topiţi ceara într-un recipient metalic, introduceţi pipa în recipient astfel încât întreg bolul să fie scufundat în ceară şi aşteptaţi uniformizarea culorii. Când toate petele de pe suprafaţa pipei au dispărut, scoateţi pipa din recipient, ştergeţi muştiucul şi călcâiul pipei de ceară cu hârtie absorbantă şi întrerupeţi sursa de căldură. Scoateţi dopul şi peria, aşezaţi pipa pe hârtie şi aşteptaţi să se răcească înainte de a îi subţia turta sau a o folosi. Rezultatul va fi o pipă cu suprafaţa lucioasă ca în momentul achiziţiei dar uniform colorată.
Pipele din lemn, de obicei cele ieftine ce au fost lăcuite por prezenta băşici sau decolorări în zonele care se încing. În cazul în care producătorul nu acceptă să schimbe sau să repare pipa, recomandăm înlăturarea lacului cu hârtie abrazivă şi lustruirea pipei.
Pentru pipele din lemn colorate cu baiţ sau necolorate recomandăm în cazul mătuirii lustruirea cu un disc de bumbac uns cu carnauba la turaţie mică. În absenţa unui utilaj pe care să montaţi un disc de lustruire, puteţi folosi o batistă şi polish dedicat pentru bolul pipei. Dacă nu găsiţi această pastă specială, puteţi să aplicaţi pe batistă ulei de măsline, însă efectul său va fi de scurtă durată.
Metoda profesorului:
Dacă o pipă din lemn a început să fumeze acru sau doriţi să schimbaţi afinitatea pipei pentru un anumit tip de tutun, puteţi folosi ceea ce se numeşte tradiţional „metoda profesorului”. Aceasta implică astuparea tunelului de fum shank-vatră şi umplerea vetrei, opţional dar recomandat şi a shankului cu sare. După această procedură va fi necesară subţierea turtei şi curăţarea atentă a pipei de orice urmă de sare pentru a nu altera gustul fumului.
Demontaţi muştiucul şi curăţaţi-l separat cu ajutorul unei perii de pipă îmbibată în alcool. Umpleţi orificiul cu sare, tasaţi sarea, picuraţi alcool cât mai pur şi nearomat până la saturarea sării. Lăsaţi bolul în poziţie verticală, la umbră, la temperatura camerei, până la evaporarea totală a alcoolului (24-48 de ore). Introduceţi cuiul de pipă din dotarea futacului în sare şi goliţi sarea cu ajutorul lui. Desfundaţi tunelul de fum, curăţaţi tunelul de fum şi shankul cu o perie de pipă îmbibată în alcool, apoi reasamblaţi pipa şi lasaţi-o să se odihnească minim 24 de ore.