Situaţia fumătorului de pipă

Articol de Molia

Ştiinţa şi sănătatea fumătorului

Adolf Hitler a lansat prima campanie împotriva fumatului şi primul institut dedicat argumentării ştiinţifice în favoarea evitării obiceiului de a consuma tutun. Mărturisim că la întâlnirile periodice, în spaţiul de linişte înfiinţat de fiecare dată, între schimburi de păreri despre pipe şi tutunuri ne amuzăm frecvent pe seama celor mai recente strigăte isterice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi corpurilor asociate, mai ales ţinând seama de originea acestor iniţiative şi a metodelor pseudoştiinţifice folosite de ei.

Putem specula inutil pe tema intereselor politice trecute şi prezente cum ar fi contribuţia la campanii electorale, producătorii de tutun ocupând în trecut poziţia de top, depăşiţi între timp de industria farmaceutică avantajată de tentativele individuale de a renunţa la fumat prin achiziţionarea produselor lor cu efecte demonstrabil la fel de nocive şi redirecţionarea atenţiei maselor către problema artificială a corelării fumatului cu sănătatea, inflamată până la punctul în care numărul de decese atribuite oficial fumatului în Statele Unite, lider al cercetării în domeniu, depăşeşte cu mult numărul de persoane care au fumat vreodată. La fel de inutilă este şi menţionarea intereselor financiare ale producătorilor de tutun.

Atâta timp cât studiile finanţate şi publicate referitoare la efectele fumatului sunt finanţate aproape exclusiv pentru a demonstra ori avantajele ori dezavantajele fumatului, ele sunt invalidate de criteriile ştiinţifice din oficiu. Daca aceasta nu este destul, este evident pentru oricine deţine cunoştinţe elementare de statistică şi citeşte atent descrierea desfăşurării studiilor că ambele părţi, este lesne de observat manipularea condiţiilor experimentale prin deformarea variabilelor faţă de cele întâlnite în situaţii naturale, selectarea unor loturi de subiecţi nereprezentative, extragerea concluziilor din rezultate aflate în marja de eroare şi ascunderea datelor neconforme cu cerinţa finanţatorului, ba chiar publicarea unor date interpretate in sens opus bunului simţ. Avem găsit exemple clare pentru fiecare din aceste neregularităţi pentru ambele poziţii, însă nu am avut resurse pentru a le inventaria şi publica, nici motive să credem că ar fi productiv. Vom enunţa în continuare sub forma unor anunţuri asemeni celor existente pe produsele din tutun câteva rezultate în privinţa cărora există consens:

Inhalarea fumului scade calitatea respiratiei!
Fumul irita tesuturile cavitatii bucale si ale aparatului respirator!
Fumatul duce la discriminare, care ucide!
Faceti un control medical si stomatologic minim odata pe an!
Nu folositi produse din tutun ca remediu pentru stres!
Evitati fumatul in spatii aerisite inadecvat!
Daca fumati, acordati mai multa atentie igienei decat in mod obisnuit!

Dorim să intervenim cu concluziile relevante pentru fumători ale unor studii independente. Totalitatea cauzelor pentru care, excluzând situaţiile de inhalare frecventă, voluntară, aunor cantităţi mari de fum, fumatul poate dăuna sănătăţii sunt legate de predispoziţii şi circumstanţe:

Prin inhalarea voluntară fumul ajunge în plămâni în cantităţi periculoase. Inhalarea involuntară (fumatul pasiv) s-a dovedit, în toate testele conduse corect, insuficientă pentru a afecta măcar fumătorii care nu inhalează. Monoxidul de carbon şi gudronul ce ajung în plămâni, apoi în sânge, duc la scăderea cronică a oxigenării ţesuturilor, ceea ce duce la degradarea lor asemănătoare unei îmbătrâniri acelerate asociată cu oboseală.
Tutunul prost prelucrat conţine substanţe iritante, iar un tutun cu un pH incompatibil cu al cavităţii bucale a fumătorului va amplifica acest efect. Iritaţiile de orice fel, prezente pe o durată de timp prelungită de continuarea fumării, favorizează apariţia cancerului.
Politica de descurajare a fumatului merge până la refuzul unor instituţii de a angaja fumători, limitând, prin urmare, şansele acestora de a se putea întreţine. Costurile asigurărilor sunt mai ridicate pentru fumători, factor care, alături de accize, duce la investiţii redirecţionate de multe ori dinspre calitatea generală a vieţii. Faptul de a fi fumător poate descalifica un individ de la a primi un transplant ce i-ar putea salva viaţa, chiar dacă organul respectiv nu este afectat de fumat.
Statistic, una din caracteristicile fumătorilor este aceea de a îşi neglija sănătatea, motiv pentru care un control medical periodic ce s-ar putea dovedi în mod normal salvator nu este efectuat. Printre condiţiile la care predispoziţia genetică este ridicată iar declanşarea lor este favorizată de fumat se numără: insuficienţă respiratorie, hipertensiune, colesterol ridicat, cancer, paradontoză. Altă serie de probleme sunt cele cu cauză independentă atât de fumat cât şi de genetica, dar pe care fumatul le poate agrava: emfizem, tartru, astm. Dacă sunt depistate aceste anomalii, este strict necesară oprirea definitivă a fumatului şi tratarea lor.
Fumatul sub orice formă poate da dependenţă, mai ales celor predispuşi spre gratificare orală, adică indivizilor care mănâncă sau beau în exces, fie că e vorba de alimente cu valoare în principal nutritivă sau recreativă. Dependenţa fiziologică este uşor de depăşit, iar studiile în dublu-orb asupra substitutelor au demonstrat de cele mai multe ori pericole asemănătoare şi eficienţă neglijabil mai mare faţă de loturile placebo. Cancerul este cauzat de stres iar indivizii stresaţi fumează mai mult, provocând anomalii statistice care pot fi interpretate ca legătură directă între cancer şi fumat.
Din cauza restricţiilor privind fumatul, calitatea respiraţiei fumătorilor este semnificativ diminuată, efectul fiind amplificat de spaţiile inadecvat aerisite sau expunerea la variaţii puternice de temperatură pentru a fuma în aer liber.
Toţi fumătorii sunt predispuşi la acnee, respiraţie urât mirositoare şi îngălbenirea pielii. Aceste efecte sunt neplăcute celor din jur şi este necesară combaterea lor prin intensificarea atenţiei acordată igienei.

Pipa şi legea

Nu mai e de mult un secret ca toate deciziile oficiale luate spre binele tuturor sunt mai bune pentru un număr mic de indivizi şi mai puţin bune pentru majoritate. Campaniile împotriva fumatului nu fac excepţie. Primele hotărâri oficiale împotriva fumătorilor sunt totodată şi primele exemple de astfel de situaţii implicând tutunul:

În 1575 Consiliul Ecleziastic Mexican a interzis fumatul în lăcaşele de cult deoarece personalul bisericesc reacţiona la fum strănutând, practică asemănată exaltării sexuale. Următoarea astfel de decizie a fost luată de Papa Urban al VII-lea şi ameninţa cu excomunicarea pe oricine consuma în locuri publice tutun sub orice formă, acţiune deloc surprinzătoare venind de la o persoană care suferea de malarie şi a decedat la numai treisprezece zile de când a fost numit Papă. Tutunul este iritant, fapt chiar mai evident în acea perioadă când tehnicile de prelucrare erau la început, aşa că este puternic contraindicat bolnavilor. Anterior Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948), cvasitotalitatea interdicţiilor fumării tutunului erau motivate declarând actul de a fuma unul decadent, imoral, inestetic sau variaţii pe aceste teme. Exemple demne de luat în seamă în acest sens sunt cele implementate de Regele James în 1604, Sultanul Murad al IV-lea în 1633 şi Adolf Hitler spre sfârşitul anilor 1930. Ca urmare a acestui act a devenit obligatoriu ca orice campanie împotriva fumatului să fie indirectă, iar metoda cea mai eficientă de a le demara, verificată deja de al III-lea Reich, era cea a propagandei. Începînd de aici, istoria este accesibilă oricui.

Odată cu inventarea ţigaretelor, fumatul a devenit accesibil maselor, obligând autorităţile să ia în considerare, cu întârzierea evidentă cauzată de lipsa de experienţă, şi aspectul economic şi, conform tradiţiei, odată descoperită, o nouă resursă este exploatată până aproape de epuizare, manifestată în cazul de faţă prin reducerea numărului de fumători şi a consumului de tutun până la disconfort şi scenarii pesimiste pentru viitorul apropiat. Este demonstrat faptul că accizarea exagerată este ultimul exemplu de decizie bine intenţionată ce serveşte o minoritate în defavoarea majorităţii, într-o desfăşurare de evenimente aproape identică Prohibiţiei alcoolului în Statele Unite din secolul XX.

În prezent România este una dintre puţinele ţări, daca nu singura care, în defavoarea piparilor, accizează nediferenţiat tutunul de pipă. Nu suntem departe de punctul în care declarăm şi această urmă de rafinament şi civilizaţie un produs de lux, care stratifică societatea, cum susţinea cândva Stalin. Recomandăm piparilor să afirme cu încredere în faţa tabuului asociat fumatului, că sunt deranjaţi de discriminarea ce o resimt ca urmare a alegerii să se bucure în intimitate de o formă de recreaţie la alegerea lor, recunoscută la nivel internaţional ca atare şi practicată de indivizi care altminteri nu au nici o trăsătură cuantificabilă în comun.

Piparul în societate

Societatea este formată predominant din nefumători, iar piparii fumegă mai intens decât fumătorii împătimiţi de ţigarete, cu care populaţia s-a învăţat mai mult sau mai puţin să convieţuiască. Fumul de tutun nu este apreciatde unii oameni, aşa că susţinem iniţiativa autorităţilor de a proteja nefumătorii de minoritatea fumegândă. Evitaţi să fumaţi în spaţii publice închise sau în spaţii private în care nu se permite fumatul!

Studiile de ultimă oră pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii evită să le ia în calcul arată un sentiment de vinovăţie puternic al fumătorilor care îi incapacitează în situaţiile în care ar trebui să îşi apere drepturile şi asumarea sănătăţii precare ca rezultat inevitabil şi ireversibil al fumatului. După deviza „Poţi reuşi! Noi te putem ajuta” le recomandăm bieţilor ipocriţi care ne amintesc să ne căim pentru plăcerea pe care ne-o acordăm că ar fi putut cu excesul lor de grijă să rezolve pâna acum problema monoxidului de sulf pe care îl inspirăm zilnic ore în şir doar pentru că trăim aproape şi inhalăm emisiile de noxe de la doi metri de ţeava de eşapament a celui din faţă în loc să contribuie la stresul care dăunează sănătăţii noastre.

Amintim stresul pentru că fumatul de pipă este incontestabil o activitate deconectantă, explicând astfel lunga listă de studii nepublicate ce indică o durată de viaţă cu 1 până la 3 ani mai mare pentru piparii care fumează moderat, adică sub 4 boluri pe zi, decât a nefumătorilor. Studiile privind fumatul abuziv sau prin inhalare al pipei se dovedesc inconcludente sau contradictorii şi nu există motivaţie pentru sponsorizarea unor aprofundări.

Despre apărarea drepturilor, amintiţi-vă că în afara condiţiilor de laborator în care biete animale sunt sufocate spre a demonstra efectele nocive ale fumatului, nu se moare ca rezultat direct al fumului de tutun ci datorită asocierii acestuia cu circumstanţele menţionate în secţiunea „Ştiinţa şi sănătatea fumătorului”, asumaţi-vă raţional vina pentru punctele în care vă expuneţi îmbolnăvirii şi explicaţi nefumătorului entuziast de ce poziţia sa faţă de faptul că sunteţi fumător este deplasată.
Cu siguranţă ar fi fost o soluţie mai elegantă amenajarea unor spaţii pentru fumat aerisite adecvat, dar momentan ne mulţumim cu dreptul oferit localurilor şi cluburilor de a alege să ofere clienţilor scrumiere. Există şi situaţiile în care piparii, fiind o minoritate, sunt discriminaţi chiar de fumători. Recomandăm o atitudine calmă şi răbdare pe măsura tutunului, încât să lămuriţi respectivii indivizi despre pasiunea dumneavoastră.

Nota editor: Articol scris in iulie 2010. Intre timp a fost interzis fumatul in localurile publice.

SPUNE ȘI ALTORA